Unii cred ca stiti poveste de pe site-ul aplus, dar nu strica daca mai strang fani si de pe aici. Asa ca cine vine pe la topicu` meu, nu are dreptul de a face spam si toate alea. In continuare, va voi spune a 14 poveste a mea, inceputa in ultima saptamana de vacanta de iarna. Bafta la citit si criticat
Cararile iubirii
Intr-un an, in secolul XXI, undeva la marginea orasului Kyoto, din Japonia, era o iarna grea so friguroasa. In casa familiei Hiraikotsu, fata cea mai mare pe nume Sango, statea si privea trista focul. Ochii ii lacrimau fara voia ei si ii era putin frig. Isi amintea de o poveste, pe care mama ei mereu i-o spunea in copilarie; fragmentul pe care il putea asculta de un infinit de ori: "Printesa intra in camera, unde focul ardea. Ii era cald si se intoarse spre printul mult iubit, care o imbratisa si o saruta tandru." Sango isi amintea acest fragment, ori de cate ori era trista si voia sa se inveseleasca, sau voia sa-si ia gandul de la ceva ce nu-i placea. Pe la geam se auzea batant vantul si ninsoarea naprasnica, crescuse vreo jumatate de metru. -Ane we! se auzi vocea fratiorului ei mai mic, Kohaku, in varsta de 12 ani, care ii puse pe umeri o haina lunga. I-a asta! Chiar daca stai langa foc, tot frig el. -Bine! Iti multumesc, Kohaku! fata se cufunda iar in gandurile ei si grijile, nu o lasau in pace. Kohaku o vazuse trista si o imbratisa. -Kohaku... unde e tata? intreba Sango. -Tata a iesit pana in sat. Si Kirara e cu el. Ea isi indrepta privirea spre un colt al camerei si observa micul patut al pisicii ei dragi; isi inchise ochii, invelindu-l si pe fratele ei in haina, spunandu-i in timp ce il mangaia pe brat: "Linisteste-te, Kohaku! Trece si iarna asta..."
Sper ca v-a placut ce am cris pana acu`!
Cararile iubirii (Sango & Miroku) – poza de Higurashi Kagome, in fan fiction · 38.6KB
_______________________________________ "Credinţa: aceea care ne face să credem în lucruri despre care ştim că nu sunt adevărate!"
Ai rabdare, vine si el acushika, acushika..... iata-l:
In orasul Tokyo, pe vremea asta, intr-o casa foarte mare, un tanar brunet, cobora niste scari mari si late, aranjandu-si cravata. Jos, pe a treia treapta, un baiat cam de vreo 18-19 ani statea cracanat, cu coatele pe genunchi si fata in causul palmei drepte, cu parul lung, argintiu, ochii mari, galbeni si imbracat intr-un costum negru, cu o cravata rosie si pantofi negri; intoarse capul spre tanarul brunet ce tocmai cobora care era imbracat intr-un costum negru, cu o cravata mova, si ii strigape nume pe baiatul cu urechi de catelush: -Inuyasha! -Ce? se intoarse plictisit acesta. -E gata masina? Esti pregatit? Mergem? -Da! si se scula, indreptandu-se amandoi spre usa, dar mai intai, in timp ce isi luau pe ei hainele, tanarul brunet mai intreba: -Dar iubita ta, Inuyasha? Unde e? -Cine?! Ah, Kagome... Nu vine. Are grija de fratele ei, Sota. raspunse acesta, deschizand usa si iesira impreuna afara, unde parul lui Inuyasha, nu se mai destingea de albul omatului si isi trase gluga pentru a-si acoperi dragalasele urechiute, care se miscau intr-un mod irezistibil de dragalash. Intrara amandoi in masina si pornira? Dar unde? Cam peste jumatate de ora, cei doi ajunsera la o casa mare, parca era muzeu si intrara infrigurati si isi lasara hainele intr-un loc special. Inuyasha isi baga mainile in buzunar sacoului si scoase un ceas argintiu. Se uita la el incruntat si apoi spuse: -Miroku, nu e prea devreme? Nu-ti face griji, Inuyasha! Pana intram... pana se incalzeste atmosfera...! il linisti tanarul, afisand un zambet calm si seducator, ca de obicei, ceea cel exaspera pe baiat.
Stiu ca e c-am putintel, dar vreau sa va tin pe jar!
Cararile iubirii (Sango & Miroku) – poza de Higurashi Kagome, in fan fiction · 26.7KB
_______________________________________ "Credinţa: aceea care ne face să credem în lucruri despre care ştim că nu sunt adevărate!"
Stai oleaca, tu esti tot acea Kikyo_forever care e si pe A+ forum? Nu-mi vine sa cred... Dar ma bucur ca iti place povestea si sper sa vii si acolo sa mai sui doua-trei cuvinte... Iar, acum, iata continuarea:
Amandoi inaintara spre o usa si intrara. Acolo era un aer cald, cu multe lumanari parfumate, care luminau sala mare in semi-intuneric. Era multa lume buna si o orchestra mare, canta muzica clasica si asta il facea nervos pe Inuyasha. El si Miroku atrageau multe priviri. Tanarul brunet facea din mana femeilor, zambind, iar Inuyasha se uita pe sub sprancene la toti si nu suporta aglomeratia. Cei doi se asezara la o masa mai retrasa din coltul salii. Miroku, inca mai facea din mana si zambea binevoitor. -Ala nu e celebrul pianist Miroku Naoko? discutau un grup de femei, chicotind intre ele. -Uite-l si pe fiul presedintelui Inu no Taisho, Inuyasha...! mai susoteau fetele inrosindu-se. Inuyasha auzea totul, din cauza abilitatilor lui de hanyou (semi-demon). Baiatul isi puse fatza in caushul palmelor si ofta. -Keh! Lume invidioasa...! spuse el, ca pentru sine. -Baiete! striga Miroku pe un chelner. Doua pahare de whisky, te rog! Inuyasha, mai doresti ceva? -Nu! zise el scurt. De ce mai adus aici, Miroku? Sa se holbeze fetele la mine si barbatii sa ma sageteze din priviri! Sunt fiul presedintelui... Taaaaaaa!!! mai spuse, punanadu-si palmele pe sub bretonul des si apoi adauga, uitandu-se spre un grup de fete care vorbeau intre ele. -Ai vazut? S-a uitat la mine! spuse o fata cu parul roz si lung inrosindu-se. -Money! This is all about money! mormai Inuyasha cu coltul gurii, facandui-se vizibili coltii tineri. -Ce ai spus, Inuyasha? -Keh... Nu mai conteaza... Deodata, toate lumanarile se stinsera si o lumina rotunda se puse pe scena, unde un baiat inalt, cu parul brunet-violet si cu niste ochi patrunzator de mov, incepu sa vorbeasca. Toti isi indreptara privirile spre el si vorbaraia inceta. -Buna seara, in primul rand! Ne-am adunat aici pentru a serba implinirea onorabilei varste de 99 de ani a marelui fauritor de sabii din toate timpurile, care a creat legendarele katane, Tessaiga si Tenseiga, domnul TOTOSAI!!! Aplauze furtunoase, inundara sala si pe scena aparu un batranel, care facea din maini. Se aproprie de prezentator si se inalta un pic pe varfuri pentru a ajunge la microfon si zise cu o voce cam ruginita: -Va multumesc! Va multumesc, tuturor! -Acum..., continua prezentatorul,... celebrul pianist, Miroku Naoko, va sustine un concert in favoarea maestrului. O lumina rotunda il surprinse pe Miroku band din pahar. Il lasa jos, se ridica in picioare, Inuyasha il urmarea, isi aranja cravata si porni spre scena, zambind si facand din mana femeilor. Ajuns pe scena, dadu mana cu Totosai: -Buna seara si La Multi Ani, Totosai-sama! zise el. -Multumesc, tinere! Buna seara si tie! spuse batranul. Miroku se indrepta spre pianul cel mare si alb din fata orchestrei. Se aseza pe un scaun in fata lui si multimea tacu, apoi incepu sa cante o melodie lenta. Inuyasha se uita plictisit si incruntat spre un grup de fete, care chicoteau pe seama lui. Ii venea sa le dea o mama de bataie, pentru ca el nu stia multe, dar trebuia sa fie un geltleman, fiindca asa il invatase afemeiatul de var al lui, Miroku. Pe la unu-doua noaptea, acesta terminase concertul, Inuyasha dormea dus. Inuyasha, Inuyasha! Bai, Inuyasha, trezeste-te! Trebuie sa plecam! spuse Miroku, zgaltaindu-l. -Ce? Cand? Unde? Cine? Cum? Cat? se trezise el, speriat. Aaaa..., se calma el, uitandu-se la moaca barbatului care statea in fata lui! ...ai terminat concertul.. Si de ce nu zici asa? Hai acas`! se ridica si se indreptara spre usa. Miroku, uitandu-se in urma, atent, spre femeile care tocmai se pregateau sa plece si ele, zari langa o fata cu parul negru, scurt, legat la spate, bretonul il avea dat in doua, cu ochii de un rosu deschis, care purta o rochie foarte stransa si mulata pe corp, punandu-i in evidenta formele bine conturate si proeminente, cu multe paiete stralucitoare. Tanara fata, discuta cu niste oameni, iar langa ea se afla un barbat cam de vreo 25 de ani, cu parul negru, luuung si putin de tot ondulat si ochii negri spre verde, imbracat intr-un costum negru cu o camasa albastra si cravata de un albastru foarte inchis. Miroku se uita la el foarte atent, ignorand cascaturile grozave ca de leu, ale lui Inuyasha, care te inghitea, daca te apropriai prea mult de el. Dar se pare sa privirile aruncate au fost simtite. Baiatul cu parul negru si lung parca simti ca cineva il privea si se intoarse spre Miroku din instinct. Acesta tresari si cei doi statura asa putin timp. Il stia de la o conferinta de presa. Isi amintea de el, de Naraku Fujiwara. Stralucea si atragea priviri oriunde s-ar fi dus. Era avocat de cand terminase facultatea de Drept si avea o sora mai mica de 18 ani, pe nume Kagura, fata in rochie rosie. Naraku ii sopti ceva surorii lui si ea dadu din cap in semn aprobator, uitandu-se cu ochii ei mari si rosii ca focul spre Miroku, sagetandu-l cu privirea! Baiatul ardea de curiozitate sa afle ce discutau cei doi. Purta o ura imensa asupra lui Naraku, deoarece bunicul lui, l-a omorat pe al lui, din cauza bunicii Samera, pentru ca o iubeau amandoi si din gelozie l-a impuscat, chiar daca era casatotir cu ea. Ei, si acesta ura se transmitea si la ei. Naraku isi baga o mana in buzunarul drept si se indrepta spre Miroku. Acesta adopta o statura ferma si se pregati pentru "lupta"! Naraku se aproprie asa de mult de el, incat ii simtea respiratia si inima batand cu putere. -Kounban wa! zise acesta pe un tot mai sarcastic, asa cum o facea mereu. -Naraku...! Incepu sa spuna Miroku, ingustandu-si ochii. -Frumos concert! zise el, zambind cald, dar fals. -Ma bucur... ca nu te-ai plictisit! Chiar credeam ca ai plecat! adauga Miroku, continuand discutia banala. -Cum sa plec de la un concert asa de miscator si sensibil?! Ma miri mai mult pe zi ce trece... Semeni mult cu bunicul tau... -Hm! Stiu si eu... avand in vedere ca si el era pianist... In acest timp, Inuyasha dormea in picioare. Nu era obisnuit cu ora asta de a sta treaz. In timp ce se legana el, in fata si in spate, cazu in bratele lui Naraku. ^_^ Acesta tresari putin si il ridica, punanadu-si mainile pe umerii lui, zicand: -Inuyasha?! Nu te-am mai vazut demult... Baiatul isi deschise ochii si gura pe jumatate, scotand un "Aaaa?!" facandui-se vizibili dintii de catelush. Se uita la Miroku si spuse aratand cu degetul spre Naraku: -Am baut prea mult sau visez? Asta e chiar Naraku?! -Cred ca ai baut prea mult ca in niciun caz nu visezi! Se pare ca da! raspunse el. Prima oara am crezut si eu ca am vedenii... Hai sa plecam! E doua noaptea! Se intoarsera amadoi si se indreptara spre usa. Inuyasha adauga: -Pa, Naraku! se uita din nou le varul sau. Ma, asta e chiar Naraku? -Da, Inuyasha! ii raspunse Miroku, incruntandu-si privirea cu fata spre pamant. Cand ajunsera la usa, Inu se mai intoarse odata cu privirea si ii facu din mana lui Naraku, zambind si aratandu-si toti dintii. Iesira afara. Ninsoarea se potoli si totul era albastru si rece. Aerul era parca ciudat de linistit si luna plina, triumfa in mijlocul cerului ca o mireasa in ziua nuntii sale. Inuyasha inainta, dar Miroku se opri o clipa si o privi, amintindu-si melodiile la pian din miez de noapte pe care le canta tatal sau. Erau asa de asemanatoare cu ale lui... numai ca aveau ceva in plus, iar el nu-si putea da seama ce era acel plus. Mereu simtea ca lipseste ceva cand canta o melodie... ceva... -Hei, Miroku! se auzi vocea infundata si mereu cu o iregularitate in fonetica a lui Inuyasha, care se scarpina in cap, cascand. Ai de gand sa stai toata noaptea si sa te holbezi la unde te holbezi? mai adauga acesta terminand de cascat. Nene, e doua noaptea si maine e luni, ma duc la liceu! Tu bine mersi, stai acas` si canti "frunza verde si-o sipica...."! Miroku nu-si auzea varul, ci privea spre mandra luna, care parca ii zambea... -Tu nu esti normal...! spuse din nou Inuyasha, impingandu-l pe la spate si urcandu-l fortat in masina si pornira spre marea casa de unde plecara. Miroku se uita pe drum la adolescentul ce dormea pe umarul sau, ca un ingeras inocent cu trup de semi-demon. Ii era o oarecare mila de el ca avea o asemenea soarta. De mici erau prieteni buni, chiar daca Miroku este mai mare decat el cu trei ani. A existat mereu o legatura speciala intre ei. Chiar daca Inuyasha voia sa para dur, ascundea in el o inima mare, de aur si era gata sa se sacrifice pentru oricine, oricand, oriunde! Asa era varul lui, cu doua fetze! Tanarul brunet privi din nou luna. I se parea ca si ea ii ascundea un secret... Dar care era acela? Nici el nu-si putea da seama... Ajunsi acasa, cei doi intrara in sala principala, unde numai razele lunii patrundeau bland prin uriasele geamuri clare, dand o lumina albastruie. Era o fereastra deschisa, pe unde intra incet vantul, racorind camera. Perdele pareau niste fantome albe si singure in noaptea albastra. Miroku il ajuta pe Inuyasha sa mearga, urcand scarile mari si late, apoi o luara la dreapta, ajungand pe un hol un de la capat era camera semi-demonului. Miroku intra si il puse usor pe Inuyasha pe pat. Iesi din camera incet, uitandu-se in urma lui la baiatul cu parul de argint, intins pe tot patul, ca zapada ce acoperea pamantul de afara si dormea linistit ca "frumosul din padurea adormita". ^_^ Pe jos erau imprastiate CD-uri cu Tokio Hotel si alte formatii de hard rock. Un poster mare cu Bill Kaulitz atarna de un perete. Miroku inchise usa si se sprijini de ea oftand. Deschise ochii negri ca abanosul si privi in gol. Nu se gandea la absolut nimic, ci doar se uita pe holul mare. Deodata i se ivi in mintea sa imaginea unei persoane. Tresari. Era cineva cu parul lung, intins si brunet, dar era cu spatele. Tanarul ramase socat, iar apoi isi reveni cand imaginea disparu. Inima ii batea din ce in ce mai incet, atingand ritmul normal. -Cred ca imaginatia imi joaca feste... Trebuie sa ma duc la culcare... La ora asta, nici nu mai mir..., zise Miroku si se dezlipi de usa.
In legatura cu formatia TH, Inuyasha este un MAAAREEE fan Tokio Hotel, ca si Kagome, care dovedeste asta pe parcursul povestii... Sa-l vedetzi pe INu, mai incolo machiat ca Bill... Nu spun mai multe... =D
Cararile iubirii (Sango & Miroku) – poza de Higurashi Kagome, in fan fiction · 21.6KB
_______________________________________ "Credinţa: aceea care ne face să credem în lucruri despre care ştim că nu sunt adevărate!"
Vad k nimanui nu-i mai place povestea mea... ... oricum, o scriu in continuare, k sa va stresez cu ea...
### -AAAAAAAAAAAAAAA!!!!! se auzi o voce tipand. DE CE N**** MA TREZESTI LA ORA ASTA????? -Scoala, puturosule! Hai, corcituro! Misca-ti fundul! spuse un baiat de vreo 23 de ani, care semana aproape leit cu "puturosul" ce lenevea in pat. Avea parul lung ca o cortina de matase, de culoare arginitie, cu ochii galbeni ca soarele si inalt ca un brad in floare tineretii, cu o statura bine facuta, ce purta pe el o camasa violeta, descheiata la trei nasturi de la gat in jos si cu niste jeansi albastri. Statea cu patura pe umar si se uita la "corcitura", ridicand spranceana dreapta. El era Sesshomaru Taisho, fratele vitreg a lui Inuyasha. Cei doi se detestau reciproc, deoarece Sessh era youkai, iar Inu hanyou. Dar intr-un fel al lor se si iubeau!. Sesshomaru era mereu o fire mai timida, sensibila, chiar draguta, mult mai destept decat fratele lui la invatatura si era un adevarat gentleman, exact opusul lui Inuyasha. Inuyasha cobori furios din pat, isi lua pijamalele de pe jos, se uita urat la Sessh, care ii intoarse privirea inapoi si pleca la baie. Incepu sa stranga in urma lui, dar mai tare facea dezordine, asa ca o lasa balta si iesi. Cobori scarile si o lua la dreapta spre bucatarie. Acolo era un haos total: Miroku era imbracat intr-un halat albastru si umbla prin sertare, repetand mereu: "Da` nu-l gasesc!"; Rin, verisoara lui, statea si ea la masa, cumintica, la fel ca intotdeauna. Si Higurashi Kagome, prietena, mai bine zis iubita fratelui sau, Inuyasha. Ea purta un pulover de culoare albastra cu guler mare si niste pantaloni negri, simpli. Avea in picioare niste papuci pufosi bleu cu fatza de catel. Lui Sesshomaru ii placea de ea, dar niciodata nu i-a spus. Se trezi la realitate cand ii auzi vocea melodioasa, dar si putin iritanta: -Ohayo, Sesshomaru-kun! -Ohayo, Kagome..., raspunse acesta, inrosindu-se putin de tot. -Unde-i Inuyasha? intreba ea, zambind. Spera sa-l intrebe altceva, nu despre corcitura aia de frate-sau. Ura faptul ca numai pe el il vedea in fatza ochilor si numai cu el statea, avand aceleasi gusturi in materie de orice. -...Sesshomaru-kun! Unde-i Inuyasha, te-am intrebat! repeta ea. -E sus, vine acum! putin trist, o atinse pe umar, dand-o ceva mai la o parte, ca sa poata trece. Kagome nu intelegea nimic din ce sa intampla. Il privi mirata pe Sessh, iar apoi se intoarse si zambi binevoitoare spre ceilalti. In acest timp, usa se deschise si intra somnoros ca de obicei si imbracat intr-un tricou negru, cu un cap de mort pe el si pantaloni de aceeasi culoare, avand la maini siraguri de bratari, al nostru Inuyasha. Se scarpina dupa ceafa si se uita spre "lumea" care era in bucatarie si spuse: -`Neata, natiune! statu putin, inrosindu-se la privirile insisitente ale prietenilor lui. Ce, ma? adauga acesta; Miroku arata cu degetul spre tricoul lui. Aaaaaaaa... aaaaaaaastaaaaaaaa... eeeeeeee... eeeeesteeeeee noul rock-trend! zise baiatul, terminand ultimele cuvinte cu o siguranta maxima, dar in acelasi timp amuzament. -Om fara minte..., interveni Sesshomaru. -CUUUM????!!!! Ce-ai zis, puricosule??!! tipa Inuyasha, dar primi un pumn in cap de la frate-sau. AAAAA... acu` de ce dai??!! -Pentru ca esti fratiorul meu mai mic si pot sa te lovesc de cate ori am chef... -Ok... gata, gata..., se auzi vocea lui Miroku. Eu plec. Am o sedinta importanta azi si nu pot sa intarzii. -Asa de dimineata, Miroku-sama, zise Kagome mirata si oprindu-se din incercarea ei de ai despartzi pe cei doi frati din imbratisarea plina de caldura din partea lui Sesshomaru, ceea ce-l exaspera pe Inuyasha cand aveau loc astfel de faze lipicioase...! Nu ie-i nici micul dejun? mai adauga fata, luandu-si mainile de pe ei. -Multumesc ca-ti faci griji pentru mine, Kagome-chan! Dar sincer, nu am timp si sunt in criza de timp! Nu uita sa-l trezesti pe Shippo si sa-l duci la gradinita! Ok? spune el, ciufulindu-i parul in cap lui Sota. Pa, chibi! -Kagome ne-chan!!! Miroku iar m-a facut "piticanie"!!! zise baietelul ofticat. Fata zambi cum o facea de obicei si se intoarse spre cei doi frati. Sessh il tot chinuia pe Inu razandu-se de el si de urechile lui ciudate: -Catelule..., il enerva el. -Nu sunt "catel"!!! Nu-mi mai spune asa..., spunea Inuyasha inrosindu-se si suparandu-se in acelasi timp cand toata lumea din bucatarie se amuza pe seama lui. Miroku ajunse in camera lui, foarte spatioasa si cu un pat maaare. Perdele fluturau in adierea usoara a vantului de dimineata. El se uita in oglinda. Se privi atent si zari acea statura pe care o vazu aseara in mintea lui cand a iesit din camera varului sau. Din nou tresari simtindu-se uimit si speriat de o asemenea aparitie... De ce avea acea imagine in mintea lui? Dupa maxim jumatate de ora, Miroku iesi si cobori spre bucatarie unde il vazu pe Inuyasha si pe Kagome strangand vasele si arucand unul catre altul spuma razand de se auzea in toata casa. Barbatul zambi vazand aceasta scena fericita. "Se pare ca dragul meu verisor si-a gasit jumatatea...!" gandi el si se indrepta spre iesire.
Dich liebe!
Cararile iubirii (Sango & Miroku) – poza de Higurashi Kagome, in fan fiction · 30.1KB
_______________________________________ "Credinţa: aceea care ne face să credem în lucruri despre care ştim că nu sunt adevărate!"
Afara, aerul nu era asa rece. Adia usor ravasindu-i parul. Zapada alba, il facea sa-l doara putin ochii. Se urca in masina. Dadu drumul la casetofon si deodata ii tipa in ureche muzica rock, nu gluma! "O sa ma omoare Inuyasha intr-o zi...! Doamne... ce om... ce muzica...!" schimba discul agitat si dupa aia rasufla usurat la auzul cantecului preferat la pian. Se numea "Trandafirul negru cu spini de catifea" si a fost compus de tatal lui cand Miroku avea doar 5 ani. Zambi usor cand isi aminti ca Inuyasha pe atunci, avea 2 ani si varsase pe prima pagina lapte. Isi reveni la realitate cand ajunse in fata unei cladiri imense. Cobori putin trist, pentru ca nu se terminase inca melodia. In acest timp, cineva mergea cu mare viteza, mai bine spus, alerga gafaind. Iesea afara din cladire Nu i se putea vedea fata, ci doar picioarele imbracate in niste pantaloni negri, tip tigareta si cu niste pantofi cu tocul cui si cu o geanta in mana, fluturandu-i haina neagra. Era o femeie. Miroku isi vedea de drum, dar, atunci cand vru sa intre... deschise usa... isi ridica privirea, dar nu reactiona... Vazu ca se aproprie nu era cu gandul acolo... Ea, uitandu-se inapoi... isi indrepta privirea spre usa... timpul se derula incet... incet... femeia nu putu sa se opreasca... Miroku deschidea usa ingandurat... si... si... si... Si deodata cazu peste el tipand, neputand sase opreasca. Barbatul, din instinct o stranse de talie. Amandoi alunecara pe scarile reci si ajunsera jos. Miroku respira foarte, foarte repede si observa ca il deranjeaza ceva la nas. Isi facu ochii mai mari si vazu un trandafir rosu-aprins. Era prins in parul ei. Fata se ridica, uitandu-si trandafirul jos. -Va rog frumos sa ma iertati! se auzi un glas apasator de femeie. Ea se uita fix la Miroku, putin speriata, ce incerca sa se ridice de jos. Barbatul o privi in ochii ei mari si caprui. Avea parul lung pana la coapse, legat la capat cu o fundita alba si avea bretonul dat in doua parti, taiat drept. Isi facu ochii mari si intinse mana fara sa vrea spre ea. Misterioasa fata isi intoarse spatele la el, dupa ce isi lua geanta de pe jos si din fericire nu-i cazu nimic din ea. Parul ii stralucea asa de tare... mai tare ca zapada in lumina slaba a soarelui. Tanarul cunoscu imediat imaginea... era fata din mintea lui?! Oare...?! Femeia nu se mai uita la el si pleca alergand. -STAI!!! incerca sa o opreasca Miroku, dar era prea tarziu. Era deja prea departe... Ti-ai uitat trandafirul...! zise el, ridicand firava floare de jos si privind in urma ei... -MIII-ROOO-KUUU!!!!! se auzi o voce "disperata" de barbat... un barbat care alerga din inauntru in afara, avand parul negru, prins sus intr-o coada si cu ochii albastri, care purta niste blugi negri cu un pulover maro si facea din mana cat putea de tare, incercand sa-i atraga atentia lui Miroku, agitandu-se si trecand cu greu prin multimea de oameni. Tinea o hartie in mana dreapta pe care o flutura de zor, si din rasputeri strigandu-l cat il tineau plamanii, dar tanarul brunet nu-l auzea... ramas perplex.. uitandu-se in gol, cu trandafirul rosu in mana dreapta... nu auzea si nu simtea nimic, ingaimand intruna: "Ea e... ea e... ea e...!" Avea o fatza stupida, dar el tot asa statea. Baiatul cu hartie, in sfarsit reusi sa iasa din cladire. Se duse intr-un suflet la deja "stupidul" Miroku si ii falfai coala alba cu un scris minuscul in hiragana pe el. -Omule! Hey! Miroku! Domnu' Miroku..., incerca tanarul sa il faca atent, dar observa din greseala trandafirul din mana lui. Ooopaaaa, un trandafir... si mai e si rosu, zise el pe un ton ironic si il smulse din mana, tot asa, Miroku nu simtea si nici nu auzea nimic repetand la nesfarsit aceleasi cuvinte. E pentru mine? adauga baiatul cu blugi negri si ochi albastri. Ce dragutz...! Nu trebuia... mmm... stiu ca azi e Valentine`s Day... dar esti prea dragutz.... vin la tata sa te poope...! cand voia sa faca miscarea asta, Miroku se intoarse spre el, mecanic, cu o privire fara nicio stralucire. Tanarul se apara din instinct cu bratul, facandu-si vizibili coltii. Daca e asa... nu te mai pu..., dar nu apuca sa termine ce avea de spus ca Miroku il apuca de umeri cu ambele maini. Era mult mai inalt si se apleca asupra tanarului! Saracul, era tare ingrozit...! "Te rog... please... nu ma pupa... te rooooog... Miroku... cel putin nu aici...!" Miroku il zgaltai bine si zise disperat: -Koga, trebuie sa stiu neaparat cine e! Cine e... Neaparat... -Aaaaaaa..., se calma el..., cine... la ce?... cum?... ce tre' sa afli...? Miroku il mai zgaltai odata...! Gata, gata, nu mai intreb, da' nu ma saruta... -Nu am de cand sa te sarut, raspunse tanarul brunet, luandu-si mainile de pe prietenul lui si revenindu-i zambetul smecher pe fata alba. 'Neatza..., Koga-kun! Ce e cu hartia asta? Si ce faci cu trandafirul ala? -Eu... nu... eu... doar! Aaah, foaaaaaiaaaaa! Foaia! Foaia! mai repeta acesta razand amandoi fortzat si ironic 100% ca niste maimutze in mijlocul drumului. Foaia e a mea... -Si atunci...? De ce mi-o aratzi? -Pai, tre' sa ti-o arat, pentru ca.. vezi tu... ti-am facut rost de un concert... si... stii tu..., spunea el uitandu-se la Miroku, incercand sa scape de vorbe, in speranta ca va prelua el discutia, dar nu era asa, tanarul pianist nu mima nimic ci doar se uita la Koga.
Uitatzi o poza cu Inuyasha rocker!~ Facuta de mine...
Cararile iubirii (Sango & Miroku) – poza de Higurashi Kagome, in fan fiction · 43.4KB
_______________________________________ "Credinţa: aceea care ne face să credem în lucruri despre care ştim că nu sunt adevărate!"
Sooooo, nimeni nu mai citeste nimic? Eu imi cer scuze din tot sufletul ca nu am putut fi prezenta tre luni, dar mi-a fost mort Net-u'! Ma rog, cred ca am zis asta pe cinci site-uri! Buuun... Sa pun continuarea si daca nu vine nimeni... ma supar
-Aaaah, zise el, desteptandu-se. Stai ca m-am prins... deci foaie e cu toate datele despre concert, nu? -... dddd...daaaaa..., vezi ca te-ai prins? zambi Koga. -Daaaa! Spui niste poante bune..., nu? -Daaaa! Vezi ca e asa? -Daaaa! Normal... -Daaaa! Apai... -Daaaa! Ha, ha... -Ha, ha! Hai, nu mergem sus? -Bbbaaa, ddddaaaa! Intotdeauna discutia dintre cei doi a fost bazata pe ironicism si prostie in convorbire. Radeau amandoi degeaba... treaba ce numai ei doi o stiau... ha, ha... stai sa nu ma molipsesc si eu, dar si altor personaje sa nu le-o dau. Cei doi se cunosteau nu de mult timp, dar s-au imprietenit repede, avand aceleasi gusturi si ganduri. Cu alte cuvinte, Koga Kimura, era cel mai bun prieten al lui Miroku dupa Inuyasha! Fiind un impresar de succes si un amic foarte deschis, uneori cei doi aveau aceleasi gusturi la femei, dar intotdeauna Miroku i le-a cedat lui. Totusi, nu se intelegea bine cu varul lui, Inuyasha, care mereu se luau la hartza din cauza lui Kagome... Amandoi o placeau, de cand erau la gimnaziu si chiar asa l-a cunoscut pe Miroku, cu care a avut o relatia mai buna si linistita, decat cu "potaia", asa cum ii spunea el. -Hai sa intram, ii sugera Koga, fluturand coala si mirosind trandafirul. -Wait a minute... Uh yeah, you can give me that back! zise Miroku smulgandu-i din mana firava floare. Koga ridica spranceana dreapta, mai dadu o data din hartia aia scuturand-o prin fatza tanarului brunet si adauga: -However...! Intrara in sfarsit in imensa cladire, care nu era altceva decat o casa de discuri cunoscuta pe plan mondial si se numea "Star music". Isi avea activitatea muzicala pe piata de multi ani, cu un mare succes. O luara la dreapta si intrara intr-un lift din care ieseau multe persoane. Miroku apasa pe niste butoane si se indreptara spre etajul 7, unde avea loc inregistrarea. Liftul ajunse repede acolo si cei doi amici, dupa ce coborara din el, intrara pe o usa, din spatele caruia se auzeau niste voci. Koga intra primul, atragand atentia Inauntru se afla Akitoki Hojo, un manager al casei de discuri mai nou, in varsta de 19 ani, mereu vesel si saritor la toate, care era imbracat intr-un costum albastru inchis, tinanat o mana in buzunarul drept. Pare destul de ciudat cum un tanar ca el sa fie vicepresedintele unei renumite case de discuri... Kagura Fujiwara, sora lui Naraku, ce din nefericire, detinea cateva actiuni in firma. Ea purta un costum office de culoare galben-pal, iar in picioare avea pantofi de aceeasi nuanta si adopta o figura ferma, tinandu-si mainile incrucisate. Si directorul companiei, Bankotsu Kadamy. Un tip inalt cu parul negru. Miroku ii examina pe toti, dar se opri cu privirea asupra baiatului vesel pe nume Hojo. -Buna ziua, spuse Koga spargand gheata. Domnule director, domnule vicedirector, domnisoara Fujiwara... "catea nenorocita", gandi el, aruncandu-si priviri taioase unui altuia, ... totul e pregatiti pentru urmatorul CD al domnului Naoko. -Foarte bine, zise Bankotsu. Miroku te rog sa ma insotesti. Intrara intr-un studio de inregistrari, dar chiar atunci, telefonul pianistului se trezi sa sune: -Alo! raspunse acesta. -Miroku...? "... Schrei, schrei, schrei... as laut du kannst!!!" ... Miroku...? se mai auzi inca o dat. Era nimeni altul decat INUYASHA!!! ... Miroku...? -Da, mah! Te aud! Da muzica aia mai incet! zise el. -NU POOOT!!! tipa Inu. -De ce? insista tanarul. -... pentru ca nu-s acasa, ci la un coafor!!! ... "SCHREEEIII...!" (se termina melodia) ... striga si mai tare Inu. -Va rog frumos sa ma scuzati! spuse Miroku celor care erau cu el in studio. E varul meu; ies putin afara. Hojo facu din cap si zambi evident amuzat. ... "Cum adica esti la un coafor?" intreba acesta. "Ce dreaqu faci acolo, Inuyasha? Ah! Gata stiu: o insostesti pe Kagome." -Nu, frate! MA TUND!!! zise Inuyasha razand. -CEEE?!?! striga Miroku si toata lumea de la etajul respectiv isi intoarsera privirile spre el. -Asa cum ai auzit! intari afirmatia semi-demonul. -Cum? se mai calma varul sau, retragandu-se intr-un colt. Cat de mult? -... Aaaa... il stii pe Bill Kaulitz? -Rockerul ala pe care il ai in poster pe perete in camera ta? -Exact! pocni Inu din degete. -Wow! Te tunzi ca el? intreba si mai curios Miroku. -Bingo! -Te vopsesti? -That's right! -Te machiezi? -Yeah! -Kagome ce zice? -Ce sa zica, si tu acuma... Normal ca-i place! se mandri Inuyasha, in timp ce se juca cu bratarile pe care le purta la mana. Tu ce spui? -Ai 18 ani, doar! Nu mai esti mic! Fa ce vrei, numai sa fie ceva frumos!, il incuraja prietenul si varul sau. Gata, te-am lasat, ca ma grabesc! Am de inregistrat un CD! -Ok! Danke, bro! Bafta! Ich liebe dich aus! spune semi-demonul si inchise telefonul. -Ce?! Ah, iar a inchis... ma rog... "baiatul meu" s-a maturizat in sfarsit. Dar totusi... "ich liebe dich aus"! Daca m-o fi injurat? Cin' stie..., zise Miroku si intra in studio. -Cine era? intreba discret Koga. -Inuyasha, raspunse acesta. -Huh, God.... javra... ce-a zis? -A zis ca se tunde, spune tanarul rasfoind niste hartii. -CA CE?!?! Ce face?! Se tunde?! Moaaamaaa ce barfa tare... si cum? insista el. -Ca Bill... -Ca cine? -Ca Bill!
_______________________________________ "Credinţa: aceea care ne face să credem în lucruri despre care ştim că nu sunt adevărate!"
Iar, acum, iata continuarea:
... oricum, o scriu in continuare, k sa va stresez cu ea... 
